October 13, 2024

Creşterea cailor de rasă lipiţană, din România, inclusă în patrimoniul UNESCO

Creşterea cailor de rasă lipiţană, din România, inclusă în patrimoniul UNESCO

Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, reunit la Rabat, în Maroc, a decis înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a Tradiţiilor de creştere a cailor de rasă lipiţană din cele şapte ţări (Austria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Italia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), în care acest patrimoniu este păstrat activ şi neîntrerupt.

Rasa lipiţană, în varianta sa modernă, a fost creată în anul 1580, în localitatea Lipizza din sudul Imperiului Habsburgic (astăzi Lipica din Slovenia).

,,Tradiţia românească a creşterii acestor cai a apărut în 1874, datorită mutării efectivului hergheliei imperiale de la Mezőhegyes (astăzi pe teritoriul Ungariei) pe un domeniu de stat al imperiului aflat la Sâmbăta de Jos, pe Valea Oltului. Pe 8 octombrie 1920, statul român înfiinţează Herghelia de Stat Sâmbăta de Jos, cu ajutorul cailor de la crescătorii din satele Ţării Făgăraşului, aflate în vecinătatea hergheliei. Astăzi, la Herghelia Sâmbăta de Jos sunt crescute 7 din cele 8 linii ale rasei, ceea ce face din aceasta una dintre cele mai importante herghelii de cai lipiţani din lume. De-a lungul timpului, popularitatea cailor din această rasă a fost întreţinută de ţinuta lor elegantă şi impunătoare, rezistenţa la efort, inteligenţa şi devotamentul arătat în relaţia cu omul”, explică Ministerul Culturii.

Creşterea, îngrijirea şi antrenarea cailor de rasă lipiţană din România s-au transmis din generaţie în generaţie, la acestea adăugându-se practicile culturale şi sociale dezvoltate de comunităţile de crescători. Sunt binecunoscute evenimentele și competiţiile ecvestre cât şi meşteşugurile tradiţionale specifice (potcovar, şelar, herghelegiu) care includ prezentarea şi promovarea acestei rase cabaline.