Mulți vorbesc de intrarea în Schengen, nimeni despre prăbușirea Guvernului

O scurtă trecere în revistă a optimismului privind intrarea României în Schengen în 2011:
12 aprilie 2011
Proiect de raport PE: România şi Bulgaria, pregătite să aplice acquis-ul Schengen
2 mai 2011
Comisie PE: România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile pentru aderarea la Schengen
7 iunie 2011
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom: României şi Bulgariei trebuie să li se acorde un calendar limpede privind Schengen
21 septembrie 2011
Blocarea tirurilor cu flori, motiv în plus ca România să rămână în afara Schengen – ministru olandez
22 septembrie 2011
Europa întoarce spatele României, JAI amînînd sine die admiterea ei în Schengen.
REACȚII
Boc: „Partea goală a paharului – nu s-a luat decizia pe Schengen, cea plină – nu s-a luat una negativă”.
Băsescu: „Îmi asum, ca şef de stat, eşecul neaderării la Schengen”.
Baconschi: „Diplomaţia românească merită felicitări pentru ce a făcut în privinţa Schengen”.
ACUM
Revenind în prezent, putem spune că situația românilor, după pandemie, cu un război în coastă, cu inflație tot mai mare, datorie publică în creștere dramatică, și cu facturi ucigătoare la energie, e mult mai gravă decît cea din 2011.
După eșecul Schengen, va trebui un decont cel puțin la fel de mare ca cel din 2012. Altfel, PNL și PSD riscă un dezastru electoral mai mare decît al PDL în 2012.
Din perspectiva trecutului, întrebarea momentului nu e dacă Nicolae Ciucă va preda șefia guvernului către PSD în primăvară ori nu, sau ce șanse are la prezidențialele din 2024.
Întrebarea momentului e dacă va fi suficientă dărîmarea actualului guvern și aruncarea ostentativă a lui Ciucă la gunoi, ori va fi nevoie de o reconfigurare încă și mai spectaculoasă a hărții puterii, poate chiar neîntrezărită în acest moment?