December 13, 2024

De ce oare avem o nevoie constantă de nou?

De ce oare avem o nevoie constantă de nou?

Tinerii de azi au nevoie de schimbare continuă. Am văzut la foarte multă lume, că schimbarea este cumva la ordinea zilei. Tot timpul avem nevoie de ceva nou, pentru că cele vechi sunt nașpa, boring, old school, used și multe altele.

Am auzit de profesori care se plâng de studenții agitați și nerăbdători. Nu pentru că ei sunt plictisitori, ci studenții nu au răbdare cu niciun fel de predare, fie că este o oră clasică, una entertaining sau chiar una tehnologizată. Se pare că, creierul lor cere tot timpul altceva.

Acesta este, de fapt, Deficitul de Atenție, o „boală” a creierului dezvoltată de internet, media, lipsa consecințelor și lipsa performanței. Acest deficit de atenție poate duce la dependența de nou, ceea ce este chiar o dependență reală, la fel ca și fumatul, alcoolul sau drogurile. Dar să vedem puțin cauzele:

  1. Media și internetul. Atunci când creierul obosește de la o activitate mai puțin actractivă și monotonă, acesta are nevoie și cere odihnă. Sunt convinsă că foarte mulți angajați la birou, au în background deschise și alte tab-uri, în afară de cel la care lucrează.

Atunci când creierul cere odihnă, angajatul model îl ascultă și trece la celelalte pagini deschise, pentru a-și relaxa creierul. Și navighează liniștit pe internet, când ceilalți cred că el lucrează din greu. Extrem de mulți fac acest lucru, printe care făceam și eu.

  1. Lipsa de consecință. După ce acest angajat model a fost prins că nu lucrează și dat afară de la job, nimeni nu se panichează. Pentru că mama și tata rezolvă un alt job pentru puișor.

Astfel, comportamentul lui rămâne fără consecințe. Repetă povestea și la următorul job, știind că nimic rău nu i se va întâmpla. La partea aceasta nu am fost așa norocoasă.

  1. Lipsa de performanță. De ce să stea acest angajat model, să suporte cerințele exagerate sau criticile șefului, când poate foarte ușor să treacă la un alt job? De ce să te stresezi și să te zbați să ajungi undeva, când nimic nu se compară cu un nou început?

All fresh, all new. Și așa și este, orice început este frumos, promițător, înălțător, plin de emoție și speranță. Vom face, vom drege, vom ajunge… și de fiecare dată, ne vom îmbogăți.

Nu ne place ceva, schimbăm rapid, pentru că suntem creativi, inventivi și suntem în stare să facem mai multe lucruri. Un job vechi devine boring, o casă veche devine nașpa, un partener vechi devine enervant. Tot timpul merităm altceva: „dragă, tu meriți ceva mai bun.”

Poveștile acestea ni le spunem de fiecare dată când renunțăm la ceva și vrem ceva nou. Nu mă înțelege greșit, începuturile sunt bune și necesare. Problemă este atunci când ele devin tot mai dese.