May 18, 2024

Conferința The Inner – Mapping Inside

Timp de trei zile participanții vor avea ocazia să participe la conferințe menite să creeze o experiență profundă de autocunoaștere și să aducă starea de bine și (re)conectarea cu sinele. Anul acesta pe scena The Inner vor urca 8 speakeri internaționali și naționali recunoscuți pentru munca lor care a schimbat viețile multor persoane.

The Inner – Mapping Inside își propune să aducă în atenția celor prezenți atât partea teoretică a cunoștințelor, cât și partea practică prin diferite ateliere susținute de experți în domeniul psihologiei sau experți a diferitelor tehnici terapeutice, iar participanții vor putea alege anul acesta din peste 25 de ateliere.

Printre personalitățile care vor ajunge pentru prima dată în România se numără:

Johann Hari, autorul cărții Legături pierdute, un bestseller la nivel internațional, dar și național și cartea Hoții de atenție, un alt bestseller internațional de mare succes. De asemenea, Johann Hari este foarte cunoscut și pentru discursurile lui TED.

Tot în prima zi de eveniment vor mai urca pe scenă și Charlie Morley care ne va vorbi despre Neuroștiința visării, Raluca Anton și Punu Wassu care ne vor vorbi despre O viață plină de însemnătate și Starea de bine.

În cea de a doua zi de eveniment participanții vor putea să îi asculte la conferințe pe Dr. Fuschia Sirois care va vorbi despre metode prin care putem evita procrastinarea, pe Carl Honore care va vorbi despre modalități prin care putem deveni mai productivi și maestri shaolini Shi Heng Yi și  Shi Heng Zuan care ne vor vorbi despre arta shaolină.

Evenimentul este gândit astfel încât cei prezenți să dobândească informații teoretice, în prima parte a zilei de la cunoscuți autori de bestseller-uri, cercetători sau lideri spirituali, iar în cea de a doua parte a zilei fiecare participant poate să aleagă să participe la atelierele tematice unde va experimenta tehnici diferite de dezvoltare personală. Printre atelierele de anul acesta se numără:

  • Bunăstarea relațiilor cu psiholog Raluca Anton și psiholog Adela Moldovan
  • Atelier pentru corp și respirație cu Sanya Barakova
  • Triada corp-minte-emoții cu psiholog Andrada Lupșe
  • Frica ca resursa interioară cu psiholog Irina Gruia
  • Atelier de psihodramă cu psiholog Sabina Pop și psiholog Simona Vlad
  • Relaxarea profundă a sistemului nervos prin TRE cu Mădălina Bozeanu
  • Atelier de constelatii fenomenologice cu Szerena Nagy

True happiness is when what you think, what you say and what you do are in harmony.- Gandhi

The Inner este prima conferință de autocunoaștere și învățare din România și își propune să ofere celor prezenți o experiență transformatoare și revelatoare ghidată de lideri în domeniu. Mai multe informatii despre evenimente pe: https://theinner.ro/

Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.