December 13, 2024

Comunicam, dar ne lipseste conexiunea, schimbul de emotie

Comunicam, dar ne lipseste conexiunea, schimbul de emotie

In zilele noastre se intampla deseori sa avem comunicare – schimbul de informatie, dar sa lipseasca conexiunea – schimbul de emotie.

Ridica-ti constientizarea asupra acestei diferente, sa o recunosti mai mult in viata ta astfel incat sa reusesti sa ai din ce in ce mai multa conexiune.

Poate te-ai gandit si tu la asta, dar creatia pare sa apara din imperfectiune. Probabil asa a aparut si limbajul, din dorinta noastra de a transcende izolarea si singuratatea. Si la inceput trebuia sa fie usor, chestii de supravietuire: apa, tigru, mancare.

Dar unde chestiunea devine cu adevarat interesanta este cand am inceput sa comunicam lucruri abstracte. Adica ce este frustrarea? Dar iubirea? Cand eu zic iubire, sunetul iese din gura mea si bate in timpanul tau, apoi merge prin acest circuit complex neuronal, prin amintirile tale de iubire sau lipsa iubirii, tu inregistrezi raspunsul si spui ca ai inteles, dar de unde stiu ca ai inteles?

Caci cuvintele sunt doar niste simboluri, sunt inerte. Iar dincolo de asta, cand comunicam, cand simtim ca ne-am conectat si avem impresia ca suntem intelesi apare un fel de uniune spirituala. Acest sentiment poate sa fie trecator dar este unul dintre lucrurile pentru care traim.

Care sunt momentele tale de conexiune in aceasta perioada?

Universitatea Harvard a facut cel mai lung studiu asupra fericirii din istorie. Au urmarit o serie de oameni inca de pe bancile facultatii. I-au chestionat stufos in fiecare an. Poate te surprinde sa afli ca nu banii sunt cel mai puternic motivator pentru fericire, ci relatiile. Cei care au ajuns sa prinda varsta de 75 de ani nu au fost cei care aveau cei mai multi bani, ci aceia care, in perioada lor de 50, aveau cele mai bune relatii, adica cea mai buna conexiune.

Dar ce sta in calea conexiunii?
In primul rand  este frica de a fi judecat. Atunci cand te simti judecat ai tendinta sa te aperi si sa te inchizi in carapace, te cenzurezi singur si incetezi sa te mai exprimi liber si autentic. De asemenea, in capul tau incepe sa se deruleze un dialog separat, un film din trecut sau un scenariu apocaliptic pentru viitor.

Al doilea lucru ce sta in calea conexiunii este egoismul. Uneori esti prea atent la tine ca sa mai fie spatiu si pentru ce se intampla in jurul tau.

Al treilea aspect ce sta in calea conexiunii este suferinta. Viata inseamna suferinta, in sensul ca suferinta este inevitabila. Indiferent cine esti, care este statutul tau, cati bani ai sau cat de evoluat esti, exista lucruri in viata ta care sunt diferite de dorintele tale si asta iti provoaca suferinta.

Ce poti face ca sa transcenzi comunicarea si sa ajungi la conexiune?
In primul rand este important sa ai grija de tine, de starea ta. Alege sa faci miscare regulat. Nu trebuie neaparat sa mergi la sala, si mersul pe jos inspre si de la serviciu este util.

O alta chestiune care ajuta este alimentatia: ai grija sa mananci mancare colorata plina de vitamine si tine cont ca 4-5 mese sunt mai bune decat 2-3.

Si, poate cel mai important lucru este sa petreci timp de calitate cu tine. Daca tu nu esti conectat la tine, cine este conectat cu celalalt? Stai cu tine cateva minute in fiecare zi in liniste sau ascultand muzica ta preferata. Ai aproape o agenda si un pix pe care sa capturezi cicalelile sau ideile geniale care vor veni.

Urmatorul aspect este sa fii realmente curios si interesat la ce vrea celalalt sa spuna. Adreseaza intrebari cu intentia de a intelege si a descoperi ce se afla in cealalta persoana. Conecteaza-te!