„Eclipsa și apa. Interfața emoțiilor” – Ediția a VI-a a Concursului „Desen Stângaci” şi-a desemnat câștigătorii, aducând în prim-plan lucrări cu o realǎ sensibilitate artistică și mesaje ecologice profunde, din cadrul proiectului „Ape curate asumate”, susţinut de AQUA Carpatica. Concursul din acest an a provocat participanții să exploreze, exclusiv prin tehnici de desen dedicate sau adaptate abilităților specifice persoanelor stângace, legătura subtilă dintre fenomenele cosmice, fluiditatea apei și spectrul emoțiilor umane.Ediția a VI-a a oferit publicului o incursiune vizuală unică în psihologia apei și reflexia acesteia asupra stărilor noastre interioare. Concursul a demonstrat că originalitatea nu cunoaște limite. Tema centrală, „Eclipsa și apa. Interfața emoțiilor”, i-a ghidat pe participanți, copii si adulți, spre realizarea unor lucrări cu un puternic impact vizual, unde reflexiile apei curate au fost folosite ca oglinzi ale sufletului și ale transformărilor cosmice.Indiferent de tehnica execuției, cu mâna nedominantă, desenele au fost evaluate originalitatea desenului și modul în care mesajul de protejare a resurselor de apă a fost integrat în conceptul lucrării. Mulțumiri speciale tuturor celor care au acceptat provocarea și ne-au transmis desenele.Câștigătorii acestei ediții si lucrarile acestora pot fi vizualizate accesandhttps://totceeaceeste.ro/arta-ecologie-si-sensibilitate-castigatorii-concursului-desen-stangaci-editia-a-vi-a/Declarațiile organizatorilor„Apa nu este doar o resursă fizică indispensabilă vieții, ci și un purtător de emoție, o memorie fluidă pe care avem datoria să o păstrăm nepoluată. Prin proiectul „Ape curate asumate”, transformăm arta într-un instrument de conștientizare civică. Felicitări tuturor celor care au transformat unicitatea perspectivei lor de stângaci într-o formă pură de expresie artistică și ecologică!”, au transmis coordonatorii proiectului..„Ape curate asumate” este un proiect periodic de responsabilitate socială și de mediu organizat de Portalul PR SpiritualTot Ceea Ce Este., cu sustinerea AQUA Carpatica. Inițiativa dezvoltă spiritul civic și educația ecologică în rândul tinerei generații. Proiectul promovează menținerea purității apelor interioare și exterioare ale României.