February 24, 2024

Iulie, posibil noua lună cuptor la nivel mondial

Conform AFP, luna iulie 2023 va fi, probabil, cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată și totodată cea mai fierbinte din ultimele „sute, dacă nu mii de ani” la nivel mondial, a declarat joi climatologul-şef al NASA.

Mai multe recorduri de căldură au fost deja doborâte în luna iulie, după cum o indică două instrumente ale Uniunii Europene şi Universităţii din Maine, în Statele Unite, care combină datele de la sol şi din satelit pentru a crea modele care generează estimări preliminare.

Deşi cele două instrumente diferă uşor unul de celălalt, tendinţele de creştere a temperaturilor sunt fără echivoc şi vor fi, probabil, reflectate în rapoartele lunare ale agenţiilor americane, care dispun de date mai consolidate, a declarat jurnaliştilor Gavin Schmidt, climatologul-şef al NASA.

Miercuri, observatorul european Copernicus avertizase deja că lumea este pe cale să înregistreze cea mai fierbinte lună iulie de la debutul măsurătorilor, după o lună iunie deja record.

Observăm schimbări fără precedent în întreaga lume„, a declarat Gavin Schmidt, adăugând că „valurile de căldură din Statele Unite, Europa şi China bat recorduri„, mai ales că acestea nu pot fi atribuite doar fenomenului El Nino, „care abia a sosit„.

El Nino este un fenomen meteorologic ciclic care îşi are originea în Oceanul Pacific şi care determină o creştere a temperaturilor la nivel global, însoţită de secetă în unele părţi ale lumii şi de precipitaţii abundente în altele.

Deşi El Nino joacă un rol mic în observaţiile actuale, „de mai multe luni asistăm la recorduri de temperatură la suprafaţa mării, chiar şi în afara tropicelor„, a declarat Gavin Schmidt.

Şi ne aşteptăm ca aceasta să continue„, a adăugat climatologul, „deoarece continuăm să emitem gaze cu efect de seră în atmosferă„.

Fenomenele actuale sporesc probabilitatea ca 2023 să fie cel mai cald an înregistrat vreodată. O astfel de probabilitate este în prezent de „50-50”, potrivit calculelor lui Gavin Schmidt. Alţi oameni de ştiinţă estimează însă o probabilitate de până la 80%, a adăugat acesta.

Preconizăm că 2024 va fi un an şi mai cald, deoarece îl vom începe cu fenomenul El Nino care se acumulează în acest moment şi care va atinge punctul culminant spre sfârşitul acestui an„, a subliniat Schmidt.