Ce anume a vrut să spună artistul?

Cum  oare te ajută pe tine,  ca receptor de artă, dacă ai ști exact care a fost intenția din mintea conștientă a artistului?

Cum te ajută pe tine, artistule, dacă, alături de opera ta de artă, comunici un rezumat transpus în cuvinte al intenției pe care ai avut-o în minte?

Oare dacă artistul ar oferi privitorului propriile unelte de percepție ar știrbi sau potența gustul acestuia pentru artă sau valoarea intrinsecă a lucrării?  După deschiderea expoziției Evadare prin muzică, a artistei Viorica Ciucanu, întâmplată la începutul lunii iunie, la Galeria Art-Hoc din Timișoara, am stat de vorbă cu Viorica Ciucanu și Teodora Pop (fondatoarea galeriei și artistă). Ambele mi-au spus că artistul trebuie să păstreze pentru sine motivele foarte intime care au stat la baza creației unei lucrări. Până la urmă, spunea Viorica Ciucanu, lucrările vorbesc de la sine.

La finalul vernisajului, artista a fost abordată de vizitatori, fiecare cu propria sa părere despre ceea ce văzuse în expoziție. Artista le-a primit cu bucurie și a apreciat implicarea vizitatorilor de a stărui în fața lucrărilor ei și de a le lăsa să vorbească prin cromatica, tehnica, tema și amenajarea lor în spațiul galeriei. Unii au descifrat în abstractizarea abordată de artistă acele motive ce au stat la baza realizării operei, alții si-au construit propriul discurs cu unelte personale, iar artista a primit cu bucuria unui copil noile povești.
Artistul nu trebuie să vorbească altfel decât prin lucrarea sa. Însă ne confruntăm cu o conceptualizare a artei care necesită o implicare mai mare la nivel explicativ. Implicată social, economic, religios, oglindă a societății actuale, arta devine o unealtă de semnalare a micilor și marilor derapaje din sistem.

Ce află autorul despre sine din felul în care este percepută opera sa?

În primul rând despre puterea sa excepțională de a-și arăta și îmbrățișa vulnerabilitatea. Apoi află dacă modalitatea sa de a se arăta publicului este eficientă, transmisă corect și în concordanță cu obiectivul său. Autorul se privește totodată prin ochii celor care îi descifrează arta și înțelege dacă arta sa atinge în celălalt o bucurie sau o traumă. Cât de intim poți să devii, însă, cu privitorul tău? Descifrarea tainelor care au stat la baza conceptului ar putea să îl pună pe receptorul de artă în postura unui psiholog în așteptarea ședinței; i-ar putea fie declanșa dorința de a se retrage, pentru a nu se încărca cu energia de frecvență joasă cuprinsă în operă, fie
impulsul de a-l salva pe artist din vicisitudinile existenței. Dar artistul s-a salvat deja, a pus în lucrare partea aceea din sine. Urmează să o arate lumii sau să o înstrăineze pentru totdeauna, în casa unui colecționar, în muzeu etc.