Ghidul de nutriție „Stil de viață sănătos, zi de zi” lansat de Smart Nutrition
În contextul creșterii obezității în România, clinica Smart Nutrition lansează o carte unică de nutriție – „Stil de viață sănătos, zi de zi”, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să își îmbunătățească sănătatea și să atingă greutatea optimă. Cartea reprezintă un ghid practic pentru adoptarea unui stil de viață echilibrat, pornind de la identificarea și schimbarea obiceiurilor alimentare incorecte, care favorizează excesul de greutate. Ghidul poate fi parcurs atât independent, cât și însoțit de consultanța specialiștilor de la clinica Smart Nutrition.
Dezvoltată de specialiști ai echipei Smart Nutrition – Anca Nicoiu-Șuteu, psihoterapeut și Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice, cartea Stil de viață sănătos, zi de zi își propune să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra sănătății și stilului alimentar echilibrat. Cititorii vor descoperi mituri nutriționale explicate, vor înțelege conexiunea dintre alimentație și starea emoțională, vor învăța cum să diferențieze între mâncatul emoțional și cel conștient, vor găsi idei pentru gustări sănătoase și multe alte principii care îi vor ajuta să facă alegeri alimentare inteligente și să rupă cercul vicios al fluctuațiilor de greutate.
Pe lângă noțiunile despre nutriție, cartea funcționează ca un ghid nutrițional și terapeutic, oferind suportul necesar în procesul de însușire a unor noi obiceiuri alimentare și schimbare a stilului de viață într-un mod sustenabil. Acesta este structurat pe durata unui an, perioadă în care utilizatorii pot completa îl el informații despre conținutul meselor, starea emoțională și alimentele consumate în exces.
Astfel, ghidul oferă instrumentele necesare pentru a identifica emoțiile și situațiile care duc la mâncatul emoțional, a dezvolta auto-disciplina prin stabilirea meselor și a unor obiceiuri alimentare și a găsi un echilibru între reguli și permisiuni. Cititorii vor înțelege mai bine propriul stil alimentar, vor identifica obiceiurile nesănătoase și își vor dezvolta abilitățile necesare menținerii unui stil de viață sănătos pe termen lung.
În România, 6 din 10 adulţi au probleme cu greutatea, potrivit Studiului Naţional privind Prevalența Diabetului, a Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR). Rata obezității este în creștere atât în România, cât și la nivel global.
Posesorii cărții Stil de viață sănătos, zi de zi se pot înscrie, opțional, în comunitatea Smart Nutrition, unde vor beneficia de acces la grupul de suport, la programe special concepute, precum și la ședințe individuale de psihoterapie și nutriție cu autorii cărții, în cadrul programelor de intervenție terapeutică și nutrițională. Înscrierea în comunitatea Smart Nutrition se realizează folosind codul unic de înregistrare al jurnalului.