Despre unele locuri din noi se vorbește încet sau deloc. Perineul
Perineul femeii este, fără doar si poate, o zonă anatomică esențială. Este format din mușchi perineali, piele, țesut conjunctiv și sfinctere (anal, vaginal, uretral), alcătuind o placă musculară orizontală ce susține organele abdomino-pelvine: vezica urinară, uterul și rectul. Această zonă este parte integrantă din planșeul pelvin, cunoscut și ca mușchiul feminității.
Despre unele locuri din noi se vorbește încet sau deloc. Perineul — spațiul discret dintre vagin și anus, țesut și mușchi, piele și sfinctere — poartă zilnic mai multă greutate decât îi dăm vreodată merit: ține laolaltă organe, sprijină respirația profundă, păzește continența, modelează plăcerea și, la nevoie, se lasă să treacă o naștere. E „mușchiul feminității” nu pentru că ar fi invizibil, ci pentru că lucrează în tăcere.
Rușinea nu vindecă și nu întărește.
Cunoașterea, da. Perineul răspunde la grijă simplă, repetată: respirații care coboară până în bazin, postură care nu strivește, mișcare care împrietenește forța cu elasticitatea. Exercițiile Kegel, făcute corect (contract–relax pe ritmul respirației), pot ajuta la controlul vezicii și la susținerea organelor pelvine; nu opri însă des fluxul urinar ca „antrenament” — doar pentru a identifica mușchiul, apoi exersează pe uscat. Masajul perineal din trimestrul III pregătește țesutul pentru naștere. Iar după naștere, răbdarea este terapie: răcire locală la nevoie, uscat blând, lenjerie care respiră, pauze fără vină. Când lucrurile par mai complicate, un fizioterapeut de planșeu pelvin îți poate arăta, cu biofeedback și exerciții țintite, cum să readuci puterea acolo unde pare pierdută.
Perineul are memorie pentru etape: sarcină, naștere, menopauză, intervenții chirurgicale, perioade de stres sau de viață sedentară. Îl pot obosi mișcări dure, penetrare fără lubrifiere, constipația cronică, tusea prelungită, ridicările grele făcute din spate, nu din picioare. Îl pot sprijini hidratarea, fibrele, lubrifianții potriviți, o igienă fără parfum și fără apă fierbinte, o respirație care deschide și înmoaie, nu încordează.
Semnele care cer un „hai la medic” nu sunt trădări, ci prieteni.
Durere persistentă, sângerări neobișnuite, febră după naștere, pierderi de urină la efort, senzația de „greutate” sau de coborâre în vagin. Un consult ginecologic și, la nevoie, o evaluare de planșeu pelvin pot preveni complicațiile și pot scurta drumul înapoi spre confort. Nu te teme de cuvinte: gradul unei rupturi, un prolaps incipient, o cicatrice tensionată — toate pot fi explicate și tratate.
Perineul e și locul intimității.
Plăcerea nu apare la comandă; are nevoie de timp, de lubrifiere (naturală sau adăugată fără rușine), de ritm și de consimțământ. Uneori, terapia pentru durere la contact înseamnă să înveți să relaxezi, nu să strângi, să reconfigurezi așteptări, să îți recapeți corpul bucată cu bucată.
Dacă îți prinde bine un început, iată unul posibil pentru următoarele patru săptămâni:
– câte 5 minute pe zi de respirație diafragmatică cu palmele pe abdomen și pe bazin;
– 3 serii/zi de contracții–relaxare (5 secunde–5 secunde), în poziție comodă, cu umeri moi;
– apă, fibre și răbdare pentru un tranzit blând;
– mișcare moderată (mers vioi, yoga blândă), două zile la rând, una de odihnă;
– dacă ești în trimestrul III, masaj perineal zilnic, delicat; dacă ești postpartum, igienă blândă și consult la semne de alarmă.
Nu îți datorezi perfecțiune, ci continuitate. Perineul nu e doar o zonă „de reparat” când ceva nu merge; este o punte între forță și finețe. Între corpul de zi și corpul care iubește, între trecutul care a născut și viitorul care vrea să alerge. Ține-l aproape, vorbește despre el, cere ajutor când simți că e prea mult.
(sursa:healthwise)
