July 15, 2024

Actorul și psihologul Nelu Serghei

Actorul și psihologul Nelu Serghei

Cum influențează cunoștințele psihologice arta actorului? Cât de multă nevoie are un actor de cunoștințe psihologice? L-am întrebat despre toate acestea pe Nelu Serghei, care iubește teatrul de când se știe, care a contribuit la fenomenul teatral tot de când se știe, care a studiat psihologia, iubește oamenii cu bune și cu rele și iubește natura… necondiționat!

Nelu SergheiNelu Serghei s-a născut în Tulcea, în 1955, într-o familie cu patru copii. De mic avea înclinații artistice și își dorea să cânte la vioară. A descoperit însă teatrul – la 17 ani a avut șansa să joace în fața unei săli pline, sub bagheta unui regizor profesionist.  Susținuți de regizori profesioniști, realizau ritmic spectacole. Aici s-au format, în acea vreme, tineri care apoi au devenit actori cunoscuți.

 

De vreo 10 ani a început să joace și în filme: scurtmetraje, seriale de televiziune, difuzate la PRO TV: Ai noștri, Las Fierbinți și Profu, dar și lungmetraje. În 2020, a fost selectat la TIF, în programul „10 pentru film”. În timpul liber îi place să călătorească, dar și să lucreze pământul. A plantat copaci și flori în grădina de la țară. Iubește lemnul și, când are vreme, creează obiecte de tâmplărie necesare în gospodăria țărănească.

Lumea vă cunoaște în calitate de actor, dar „pe surse“ am aflat că ați studiat psihologie. Care a fost prima pasiune: psihologia sau actoria? Ce v-a atras în mod special atât către psihologie, cât și către actorie?

Nelu Serghei: Prima pasiune a fost actoria, dar, lucrând cu oamenii și dând viață diferitelor tipuri de personaje, a trebuit să mă îndrept și către studiul psihologiei. Era un soi de latură ascunsă, care a ieșit la suprafață odată cu lucrul în domeniul teatrului.

M-a atras psihologia ca să înțeleg câte ceva din natura umană, din relațiile umane, altfel decât o faci în teatru. Încă înainte de studia la facultate începusem să studiez psihologia, ca autodidact, provocat de toate câte la întâmpinam în lucrul cu actori neprofesioniști, de diferite vârste. Treptat mi-am dat seama că trebuie să aprofundez studiile în domeniul psihologiei la universitate.

Care este cel mai prețios lucru cu care ați rămas din studiul psihologiei?

N. S.: Ca să descopăr și să înțeleg firea umană, am învățat să mă înțeleg pe mine însumi, cu bune și cu rele.

Care este cel mai prețios lucru pe care vi-l aduce profesia de actor?

N. S.: Este un lucru care are legătură cu psihologia, pentru că te întâlnești cu personaje necunoscute cărora trebuie să le dai viață cu vocea ta, cu corpul tău. Trebuie să faci din ele personaje veridice și atunci trebuie să le studiezi, să le descifrezi. Ca actor, îți pot crea frustrări, neputință, teamă – până la urmă se vor combina și vor da naștere personajului, cu nuanțe pe care, probabil, nici dramaturgul nu le-a intuit.

Și care este cea mai mare provocare a unui actor?

N. S.: Acum sunt subiectiv, referindu-mă doar la mine: cea mai mare provocare a mea, în calitate de actor, e să pot transmite spectatorului în mod cinstit și firesc tot ceea ce am gândit împreună cu echipa, fără să-mi pierd pe drum spiritul ludic, indiferent de personaj.

Teatru sau film? Există „actori făcuți pentru teatru” sau „actori făcuți pentru film”?

N. S.: Dacă ar fi să aleg, recunosc, îmi place mai mult pe scenă, la teatru, pentru că numai acolo te poți regăsi în meseria de actor. Teatrul este viu și prezent în prezent.

Lumea filmului este fascinantă. Ca actor, trebuie să fii tu însuți, așa cum ești. Aici nu ai cum să te mai temi, ca în teatru, că nu vei realiza personajul.

Nu cred că există o departajare strictă actor de teatru vs actor de film, doar că, în teatru, te folosești de tehnici, pe când în film ești tu, natural.

Care a fost cel mai provocator și cel mai memorabil rol jucat în teatru?

N. S.: Cel mai provocator a fost să joc, în travesti, soacra din spectacolul O soacră de poveste! Vocea, atitudinea și dificultatea textului versificat în graiul moldovenesc, toate au fost provocări. Aici se manifesta teama de a nu fi ridicol…

Memorabil a fost personajul Don din American Buffalo, în regia lui Vlad Cristache. S-a jucat într-un chioșc metalic unde încăpeau 20 de spectatori cărora le simțeam respirația. Jucam un dur cu inima caldă, care avea un cult al prieteniei.

Dar în film?

N. S.: Provocator a fost rolul din Dampyr, deoarece am filmat într-o  biserică dezafectată, pe ger. În mijlocul bisericii, o movilă de „morți”, iar eu sunt împușcat în frunte… căderea a fost exersată înainte, cam două ore, la un centru de cascadorie.

Nelu Serghei în pandemie
Nelu Serghei în pandemie

Ce rol ați mai vrea să jucați și nu ați jucat încă?

N. S.: Romeo?! A trecut vremea mea pentru Romeo, dar pentru mine orice personaj este o provocare de a-mi continua meseria.

Dacă ar fi să scrieți/ improvizați o piesă, despre ce ar fi aceasta?

N. S.: Despre natura umană, firește, dar fără sexualitate explicită pe scenă și fară durități de limbaj și atitudine. Ar fi numai despre latura frumoasă a naturii umane, chiar dacă și frumosul este subiectiv…